~Sunt eu~

Standard

”Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand ma gandesc la …” (nu, nu este Creanga; mi-am permis doar sa-l plagiez un pic)… el, simt de parca toata darnicia Cerului s-a revarsat asupra mea. Ca Divinitatea si-a intins mana si mi-a oferit ocazia sa il cunosc . Ma simt privilegiata pentru ca sunt  convinsa ca nu tuturor li se ofera o astfel de sansa, desi la fel de convinsa sunt si de faptul ca toti suntem daruiti cu aceasta putere de a iubi. Este Scanteia Cereasca. Doar ca unii dintre noi o (se) pierd. Pierd, pe parcursul vietii/vietilor menirea ei. In viziunea mea, viata nu este altceva decat un lung sir de experiente prin care trecem si din care trebuie sa invatam ceva pentru Marele Scop Final. Si aici este cheia; care este acela?

Eh… la aceasta intrebare fiecare isi poate raspunde dupa cum simte, crede, a invatat sau in functie de valorile morale pe care le are. Eu cred ca este Iubirea. Dar nu acea iubire pe care o stim cu totii, ci acel sentiment divin spre care tindem-inconstient. Acel Ceva care uneori ne arunca in Imperiul disperarii, care ne face sa tanjim, desi am putea spune ca avem tot ce-si poate dori un pamantean. Din pacate,  prea putin din noi sunt cei care ajung sa traiasca/simta acest sentiment oniric  – l-as putea numi – pentru ca prea putini sunt cei ce se pot desprinde, iar acestia sunt cei care ating sfintenia, cei care nu mai au nevoie sa se ‘reintoarca’,pentru ca au trecut examenul cu ”Magna cum laude”. Restul… suntem sclavii ‘materialului’.

Am divagat putin, dar era necesar sa explic care este conceptia mea despre Iubire. Iar in ea se afla toate ‘ingredientele’, inclusiv acea pasiune despre care tu ai pomenit, acel devotament impins pana la fanatism – poate – in sensul bun al cuvantului. Eu nu as putea concepe Viata fara Iubire;  am divortat dupa 17 ani de casnicie pentru faptul ca nu imi mai iubeam sotul (cu toate ca am avut nenumarate motive solide pentru care as fi putut sa inchei, de-a lungul casniciei) si simteam cum imi moare sufletul. De ce nu il mai iubeam (dupa 17 ani in care el a fost centrul Universului meu) este o alta poveste pe care prefer sa o trec sub tacere deocamdata – dar asta nu este decat un alt argument ce sustine afirmatia mea cum ca Iubirea Reala este data doar celor foarte putini – ea nu se sfarseste niciodata. Am primit ‘suturi’ de la viata; uneori au fost benefice, m-au ‘aruncat’ inainte. Alteori m-au ‘ingenunchiat’. Nu L-am pierdut insa niciodata pe Dumnezeu; prin urmare nu am pierdut niciodata speranta ca voi reusi sa iubesc din nou. Si asa a fost. Curios cum pe masura ce inaintam in varsta percem altfel acest concept; eu cred ca este vorba de acumularea experientei. A ceea ce am reusit sa invatam. Am iubit de multe ori. De fiecare data mi-am zis ca nu se poate mai mult. Si de fiecare data m-am inselat. Se poate! Sufletul omului are limite nedefinite in aceasta privinta, pe care nici macar el, saracul, nu si le cunoaste (iar uneori este luat prin surprindere).

Asadar iti pot spune cu mana pe inima (ca o concluzie) ca ii compatimesc pe cei care nu au iubit, pe cei care nu-si vor intalni Marea Dragoste  (sau macar ceea ce ce cred ei ca ar fi), pe cei care nu vor ajunge sa simta macar atat cat simt eu la ora actuala pentru cel pe care il iubesc. Ti-as putea vorbi la nesfarsit depre el, despre tot ce ma anima atunci cand il gandesc, dar nu acum. O voi face intr-un alt topic… asa se ‘cade’.

Te intreb dar, pe tine, bunul meu prieten Santos tu ai renunta sa traiesti FARA  un astfel de sentiment?

Posibil sa fi scris haotic, posibil sa fi omis cate ceva, dar nu exista un dictionar  in care sa gasesc cuvintele ce ar putea  sa redea fidel tot ceea ce simt pentru el, prin urmare tu sa fii indulgent. Stiu totusi ca  vei intelege… de asemenea si EL (chiar daca nu ne vom intalni niciodata intr-un Univers palpabil).

Epilog

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Desi nu sunt versurile mele,m-am regasit in ele…. asa ca le-am personalizat.

One response »

  1. pfiuuuu,lasa-ma sa-mi revin noaptea asta si iti promit ca voi raspunde cat de curand …..fii fericita!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s