Mihail Sebastian

Standard


”“Mi-e un dor imens de simplicitate şi inconştienţă. Dacă aş putea să regăsesc de undeva din fundul veacurilor câteva senzaţii simple şi tari – foame, sete, frig – dacă aş putea să trec peste două mii de ani de talmudism şi melancolie, să am încă odată, presupunând că cineva din neamul meu a avut-o vreodată, bucuria limpede de a vieţui…
Dar fericirea mea, când e, este tumultoasă, obscură, făcută din nesfârşite ocoluri, ameninţată la fiecare pas de o cădere. Eram fericit acum trei zile. Sunt deprimat azi. Ce s-a întâmplat ? Nu s-a întâmplat nimic. A căzut undeva o proptea interioară. S-a deschis undeva o amintire prost închisă.

Ceva îmi spune că suntem incapabili să trăim până la capăt un moment de viaţă. Oricare. Că rămânem veşnic alături de ce se întâmplă, puţin mai sus, puţin mai jos de lucruri, niciodată însă în miezul lor. Că lăsăm sentimentele şi evenimentele pe jumătate neterminate, să atârne după noi, nedesăvârşite. Că n-am fost niciodată deplin canalii sau deplin îngeri. Că rugurile sufleteşti pe care am ars s-au stins la jumătate. Că am trăit în eterne tranzacţii cu norocul şi nenorocul.” (De două mii de ani)

(Muzica: Giovanni Marradi – Peacefully)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s