Moartea blogurilor

Standard

” Orice blog are viaţa lui oarecum independentǎ de viaţa celui care i-a dat naştere. E conceput intr-un moment de nebunie, de desfrâu, de orgie mentalǎ, porneşte la drum cu entuziasm nestǎvilit şi optimism molipsitor, îşi vede liniştit de cǎrarea sa o bucatǎ de vreme, apoi, mai mult sau mai puţin neaşteptat, moare. Blogurile au mulţi duşmani naturali, pǎsǎrica cu poveşti, capra vecinului, ochii vecinei, dar eel mai mare şi mai tare duşman e viaţa realǎ. Când e sǎ se întâmple, decesul survine de cele mai multe ori brusc. „Anunţǎm cu adâncǎ mâhnire încetarea din viaţǎ a celui care a fost blogul pam pam pam … Sǎ-i fie pixelii uşori!” Şi gata! În unele cazuri în urma celui ce-a fost rǎmâne o notǎ care sǎ justifice gestul. Micǎ, meschinǎ. Nota e în general rece, seacǎ, acidǎ chiar. „Asta a fost decizia mea şi cu asta basta. Nu mǎ cǎutaţi, nu mǎ jeliţi, nu vǎ aşteptaţi sǎ reînvii.” În general trupul rǎmâne pe catafalc pânǎ când toţi cei care l-au cunoscut mai dau o ultimǎ, o penultimǎ, o antepenultimǎ ocheadǎ (cerşind reîntoarcerea la luminǎ a dusului), ajungându-se în extrem la cazul în care blogul e abandonat acolo, sub ochii cititorilor, pânǎ la descompunerea lui totalǎ şi risipirea în uitare. Rar când un blog se vaitǎ înainte de moarte. Blogurile au demnitate, au verticalitate. De cele mai multe ori însǎ un blog care se stinge poate fi detectat rapid. De la 30 de postǎri pe lunǎ se ajunge la 20, la 10, la una, pentru a coborî la imperceptibilul şi inacceptabilul una la zece luni, când e evident pentru toatǎ lumea cǎ blogul e într-o comǎ profundǎ iar sfârşitul e foarte aproape. Şi în privinţa fondului postǎrilor semnele sunt evidente cǎci de la texte cu miez, cu rǎsuciri de fraze asemeni unui kurtoskolac, de la arome spicy şi gusturi alese, se ajunge la reţete de ciorbe uşoare de varǎ, la clipuri coborâte mecanic de pe iutub şi la mici aşchii de viaţǎ rupte din întâmplare la trecerea dintre o zi şi alta şi înfipte în blog ca agrafele într-un coc ce stǎ sǎ se prǎvǎleascǎ.
Interesant e cǎ la dispariţia unui blog, cu excepţia zilei în care se face anunţul oficial al decesului, zi în care apar cu coroane şi flori mai toţi cunoscuţii, ba chiar se mai gǎsesc câte o doamnǎ douǎ, prietene intime ale decedatului, care sǎ jeleascǎ un pic cu glas înecat şi sǎ-şi şteargǎ pe furiş câte o lacrimǎ pe sub pǎlǎria neagrǎ cu boruri largi care ascund cearcǎnele adânci, comemorând cu bun simţ dar şi cu patos realizǎrile defunctului, în rest jelaniile sunt ca şi inexistente. Din prima zi semnele de la cunoscuţi se aruncǎ vijelios cǎtre zero, a doua zi numǎrul de view-uri pe statcounter începe sǎ se prǎbuşeacǎ, pentru ca în aproximativ o sǎptǎmânǎ groapa de pe zelist sǎ se adânceascǎ iremediabil şi blogul sǎ fie dat aproape complet uitǎrii. El dispare uşoruşor din blogrolluri pentru a fi înlocuit de altele ce se nasc într-un moment de nebunie, de desfrâu, de orgie mentalǎ şi pornesc la drum cu entuziasm nestǎvilit şi optimism molipsitor.
Din când în când câte un blog îşi mai revine din coma profundǎ. Cazurile sunt rare, iar explicaţiile ştiintifice greu de gǎsit. De obicei blogul rǎmâne cu sechele care sunt vizibile cu ochiul liber. E evidentǎ sensibilitatea sporitǎ, lipsa strǎlucirii din priviri, melancolia, ba chiar blazarea. Prietenii care i-au fost aproape cândva s-au risipit în cele patru zǎri, cei noi încearcǎ sǎ se apropie dar nu sunt foarte hotǎrâţi şi nici nu se simt îmbiaţi de gazdǎ, iar lipsa de efervescenţǎ, de glamour, face ca preumblarea pe cǎrǎrile netului sǎ treacǎ aproape neobservatǎ. Blogul nu va mai fi niciodatǎ ceea ce-a fost.
Deşi viaţa în eter nu mi-a fost prea lungǎ am putut sǎ constat decesul multor bloguri care mi-au fost mai mult sau mai puţin aproape. Nu dau nume pentru a nu isca discuţii, mai ales cǎ, Doamne fereşte, poate declar decedat vreun blog care e în comǎ şi încǎ mai mişcǎ şi mǎ mai fac de cacao. Semnele sunt clare şi pentru blogulluimoşu. Nu-ţi trebuie ochelari cu multe dioptrii ca sǎ vezi ce se întâmplǎ, iar eu ca pǎrinte sunt cât se poate de îngrijorat. D-aia vǎ întreb cât se poate de serios, ştie cineva de ceva pilule pentru bloguri, de ceva hapuri minune, de nişte vitamine întǎritoare, de vreun sirop revigorant?!”
preluat de aici

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s