”Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.”
Ana Blandiana-’ Învaţă-mă să ard întunecat’
10 noiembrie 2009 — angi
~Ma tristess~
4 noiembrie 2009 — angiNu-mi place ploaia ce insista,pisaloaga,sa ma convinga ca acum….e vremea ei.Nu-mi place nici vantul,ce am ajuns sa stiu cand e trist sau nu.Nu-mi plac nici ciorile…sunt negre si urate si scot acel ‘croncanit’ ce-mi da mereu fiori.In schimb imi plac fluturii;sunt atat de indrazneti si totusi , vulnerabili.Imi iau Singuratatea de mana si merg…nu-mi place nici de Ea.Ea in schimb ,e fericita cu mine.Ii acord o buna parte din timpul meu.Mergem amandoua prin ploaie..Acum timpul nu mai ajunge la mine,pentru ca totul e la fel,zi de zi.Ea nu-mi pune intrebari;nici eu Ei.Stiu ca nu-mi va raspunde.As intreba-o daca stie raspunsul la ”de ce -uri”.Ura,razboaie psiho-sentimentale,boli,arme,orgolii,ambitii…
Curios!Mana cu care tin umbrela e calda.Nici macar nu stiu de ce mi-am luat umbrela.Am iesit sa intalnesc ploaia,sa aud tanguirea copacilor.A,da!Si sa fac cunostinta cu o prietena a Singuratatii.Nu mi-a spus cum o cheama,nici daca e frumoasa sau urata.Doar m-a instiintat ca va locui cu noi un timp…Nu-i nimic,ii voi pune eu un nume…
Vantul s-a intetit.E suparat.Cearta pe oricine ii iese in cale.L-as intreba pe el;doar e demult pe aici.El trebuie sa stie.Acum insa ii tine companie ploii,prin urmare nu-l voi deranja.Ma voi intoarce acasa.
Am sa fac maine o alta plimbare.Mai lunga…
Sa vrei,sa crezi,sa iubesti
3 noiembrie 2009 — angiIti dau tie visul meu;poate cand vei fi nefericit te va ajuta.Iti va arata lumea in care eu ma plimb atunci cand te gandesc.
Iti dau tie speranta mea,cand soarele isi inchide razele in perdeaua de nori negri si te simti pierdut;poate te va ajuta.Iti va incalzi sufletul cu soaptele mele.
Iti dau tie dorul meu in serile cu luna plina,cand tanjesti si ti-e trupul ars de neimpliniri.Poate te va ajuta.Iti va alina durerile si-ti va saruta singuratatea.
Iti dau tie dorinta mea;pentru atunci cand nu-ti vei mai dori nimic.Iti va deschide portile spre o noua iubire.
Iti dau tie dragostea mea,sa-ti fie scut ,sa-ti fie adapost,sa-ti fie hrana si dorinta.Sa-ti fie dor,sa-ti fie viata,sa-ti fie implinire si speranta.Sa-ti fie vis,sa-ti fie alinare,sa-ti fie lacrima si soare.Sa-ti fie ploaie,sa-ti fie Cald,sa-ti fiu Eu,sa-ti fie Drag.
Nu-ti cer nimic in schimb,nu vreau decat atat;citeste-mi sufletul mai bine si lasa-te iubit.
Unul din miracolele vietii este SA CREZI.
Oscar Benton-’I believe in love’
Rod Stewart-I don’t want to talk about it
27 octombrie 2009 — angi
”If I stand all alone, will the shadow hide the color of my heart..?”
Omu’ cat traieste-nvata
26 octombrie 2009 — angiMai nou,am descoperit ca sunt persoane care nu stiu vor sa primeasca.Am sa si concretizez spusele mele.Am o prietena care (spune ea) unul din visele ei este sa aiba permis de sofer,dar nu-si permite cheltuielile.
Perfect.Ce fac eu?Ii platesc scoala(sub pretext ca este cadou de ziua ei) 10 milioane(asta se intampla prin ianuarie),ii recomand un instructor si ii spun ca mai departe depinde de ea sa-si indeplineasca visul.Fata,draga de ea,nu are de ales si face scoala.Se prezinta si la examen,dar…..nu ia sala.
Ei,zic,asta e.Se intampla.O incurajez sa sustina examenul din nou.
Cu muuulte insistente din partea mea,se prezinta din nou la examen.Trece de sala,’pica’ la traseu.Nicio problema.La traseu…mai multe emotii…bla,bla,bla.
Punct si de la capat.
”Dai pana iei.Te sustin din toata inima”,ii spun,stiind cat de mult mi-am dorit eu permisul, cat de mult imi place sa sofez si in plus fiind adepta zicalei ”perseverenta este mama succesului”.
La care primesc ‘celebra’ replica:
”Nu meritam sa faci asta pentru mine.Renunt.”
Asa ca…eu am ramas fara replica.Dar in schimb,am mai invatat ceva;ca nu trebuie sa obligi/fortezi pe cineva sa primeasca ceva(gandind ca de fapt tu aduci bucurie ) ce de fapt persoana respectiva nu-si doreste/nu are nevoie -cu adevarat- sa primeasca.
La fel se intampla si pe plan sufletesc ,spiritual dar nu mai dezvolt…..Poate intr-un topic viitor.
‘Daca nu cer prea mult’-Marin Sorescu
24 octombrie 2009 — angi”- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi?
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătosii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Daca n-am vinul să-mi dea curaj?”
‘Cer prea mult?’
24 octombrie 2009 — angiDe-a lungul vietii am intalnit persoane cu diferite pretentii de viata;in functie de caracter,mediu de viata,posibilitati,vise,etc, ne tesem idealuri,uneori privite prin ochii nostri ,alteori prin ai altora.Si pentru ca mai devreme am avut o discutie cu un prieten tare drag mie,care mi-a spus ca eu cer prea mult de la viata,m-am hotarat sa si scriu un mic topic cu acest subiect.Si intreb:
Cer prea mult daca imi doresc ca oamenii din jurul meu sa fie cu mai mult bun simt si sa respecte normele unei vieti curate(sa spunem asa),pure ,atat material cat si spiritual;cer prea mult daca vreau ca societatea in care traiesc sa se conduca dupa legi (scrise sau nescrise,neimportant) si sa aiba un cod moral in conformitate cu ceea ce a lasat Creatorul pentru noi;cer prea mult daca visez la un barbat care sa fie langa mine nu pentru a imparti responsabilitati,ci pentru a-mi spune doua cuvinte care sa valoreze cat doua mii-pentru ca au fost spuse cu toata daruirea inimii;cer prea mult daca vreau pentru copiii mei un mediu sigur si stabil,in care sa nu fie nevoiti sa infrunte vicisitudinile vietii de mici,in care adolescenta sa fie ce trebuie sa fie;cer prea mult, un viitor neamenintat de razboaie,droguri,arme nucleare,lupta pentru putere si bani ci incarcat de bucurii si lucruri simple,ce incanta sufletul;cer prea mult daca visez sa-mi gasesc ‘jumatatea’ aici,pe Pamant,acel suflet pereche de care se vorbeste,cu care sa rezonez in cele mai marunte ganduri sau sentimente,cu care sa ma identific pentru ca ne completam reciproc??
Nu am cerut niciodata nimic din ceea ce as fi stiut ca nu pot oferi inapoi.Nu am vrut niciodata mai mult decat am putut da;principiul meu despre echitabilitate este bine definit si adanc inradacinat in sufletul meu.Am fost fair-play in orice imprejurare a vietii.Chiar as putea spune ca au fost situatii in care ‘gesturi’ mici m-au miscat pana la lacrimi si am cautat sa ‘raspund’ cu mult mai mult…
Si daca totusi,asa este si cer prea mult de ce am fost in masura sa simt asta?
.Si aici citez:”Niciodata nu ti se da o dorinta fara sa ti se dea deasemenea si puterea sa o transformi in realitate”.
Voi posta si o poezie a lui Marin Sorescu(inspirata fiind tot de prietenul pomenit mai sus).Va ‘vorbi’ ea mai mult…si-n numele meu.
