(Part.1)
1.Ennio Morricone – Romanza from ” Quartiere ”
2.Eugen Doga – Love teme
3.Andre Rieu – Romance for Clara
4.Ennio Morricone – Finale
5.Michael Hoppe – Romance for violin
6.Kevin Kern – Childhood remembered
7.Secret Garden – Adagio
8.Nigel Hess – Ladies in Lavender(performed by Joshua Bell)
9.Javier Navarette – Pan’s labyrinth lullaby
10.Godfather theme (violin)
„Oricât m-aş lupta pe culmile disperării, nu vreau şi nu pot să renunţ şi să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările şi tristeţile ar întuneca izvorul luminos al fiinţei mele, deplasat în cine ştie ce colţuri îndepărtate ale existenţei mele.”
Emil Cioran
You are saved in my heart…
” Orice blog are viaţa lui oarecum independentǎ de viaţa celui care i-a dat naştere. E conceput intr-un moment de nebunie, de desfrâu, de orgie mentalǎ, porneşte la drum cu entuziasm nestǎvilit şi optimism molipsitor, îşi vede liniştit de cǎrarea sa o bucatǎ de vreme, apoi, mai mult sau mai puţin neaşteptat, moare. Blogurile au mulţi duşmani naturali, pǎsǎrica cu poveşti, capra vecinului, ochii vecinei, dar eel mai mare şi mai tare duşman e viaţa realǎ. Când e sǎ se întâmple, decesul survine de cele mai multe ori brusc. „Anunţǎm cu adâncǎ mâhnire încetarea din viaţǎ a celui care a fost blogul pam pam pam … Sǎ-i fie pixelii uşori!” Şi gata! În unele cazuri în urma celui ce-a fost rǎmâne o notǎ care sǎ justifice gestul. Micǎ, meschinǎ. Nota e în general rece, seacǎ, acidǎ chiar. „Asta a fost decizia mea şi cu asta basta. Nu mǎ cǎutaţi, nu mǎ jeliţi, nu vǎ aşteptaţi sǎ reînvii.” În general trupul rǎmâne pe catafalc pânǎ când toţi cei care l-au cunoscut mai dau o ultimǎ, o penultimǎ, o antepenultimǎ ocheadǎ (cerşind reîntoarcerea la luminǎ a dusului), ajungându-se în extrem la cazul în care blogul e abandonat acolo, sub ochii cititorilor, pânǎ la descompunerea lui totalǎ şi risipirea în uitare. Rar când un blog se vaitǎ înainte de moarte. Blogurile au demnitate, au verticalitate. De cele mai multe ori însǎ un blog care se stinge poate fi detectat rapid. De la 30 de postǎri pe lunǎ se ajunge la 20, la 10, la una, pentru a coborî la imperceptibilul şi inacceptabilul una la zece luni, când e evident pentru toatǎ lumea cǎ blogul e într-o comǎ profundǎ iar sfârşitul e foarte aproape. Şi în privinţa fondului postǎrilor semnele sunt evidente cǎci de la texte cu miez, cu rǎsuciri de fraze asemeni unui kurtoskolac, de la arome spicy şi gusturi alese, se ajunge la reţete de ciorbe uşoare de varǎ, la clipuri coborâte mecanic de pe iutub şi la mici aşchii de viaţǎ rupte din întâmplare la trecerea dintre o zi şi alta şi înfipte în blog ca agrafele într-un coc ce stǎ sǎ se prǎvǎleascǎ.
Citește restul acestei intrări
” Every woman’s heart has different instructions.They’re written through her eyes, in her smile, through her actions and in her tears. She just has to find someone who cares enough to read them.”
O primavara frumoasa, plina cu bucurii sa aveti, voi cei care pasiti aici.
Din pacate nu am gasit melodia in format mp3. As fi vrut sa atasez o imagine, dar asa… devine prea ‘incarcat’.
”Nu puţini suntem aceia care am avut bătăi de cap cu dorul. Unii îl consideră sentiment, alţii instinct sau durere. Lucian Blaga spunea însă că „Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului”. Într-adevăr, dorul nu este un sentiment, o trăire sau o durere, el este cel care ne permite să trecem prin dragoste şi prin toate etapele ei, dorul există, pur şi simplu, fără să fie aşteptat, chemat sau dorit.
Ne punem întrebarea ” De ce Lucian Blaga a asemănat dorul cu un organ de cunoaştere a infinitului?”. Cred că dorul este al şaselea simţ pe care numai cine iubeşte îl poate dobândi. Avem ochi pentru a vedea, urechi pentru a auzi, nas pentru a adulmeca, avem piele pentru a simţi şi gură pentru a gusta. De ce nu am fi înzestraţi şi cu dor, pentru a cunoaşte infinitul? Totodată, cred că această analogie a dorului cu un organ dovedeşte existenţa sa în noi, involuntar, fără să ştim când apare sau dispare dorul.
Dorul nu se vindecă. Acesta se sedimentează şi vine altul peste el. Pe de altă parte, a ne fi dor înseamnă că iubim, că avem ce să dorim, pe cine să dorim.
În acelaşi timp, ne-am putea întreba „De ce un organ de cunoştere a infinitului?”. Dorul este organul sufletului, aşa cum ochii, nasul, gura sunt organe ale trupului. Dorul ne duce într-o călătorie în timp, ne trezeşte amintiri şi ne oferă nostalgie, dar ne şi dă puterea să iubim, să aşteptăm şi să ne gândim la posibile scenarii cu final fericit.
Lipsa sufletului pereche stimuleză, trezeşte dorul, ducându-ne într-un Univers în care iubirea e infinită, singurătatea e infinită, tristeţea e infinită şi nici măcar timpul nu mai există.
În concluzie, dorul poate fortifica dragostea, pentru că după ce am cunoscut infinitul nu vom mai putea da drumul iubirii, dar poate şi sfărâma ceva ce s-a clădit cu încredere şi pasiune.”
”… când spun ”frumos” eu mă gândesc la Tine...”
‘‘I represent to you all the sins you never had the courage to commit.”
Mesterul, stropit pe maini cu var,
inalta coloane si-arhitrava.
Zgribulita-n cuibul ei amar
de pamant, sfioasa si firava,
iedera-ncerca fara spor
sa i se-nfasoare pe picior.
”- Vrei sa stam de vorba ? Vino sus…”
Ah, de-atunci suvoaie-ntregi de clipe
si-au varsat luminile in vant !
Iedera-mbatata de cuvant
musca zidul nalt ca sa nu tipe
si mereu, mereu isi ia avant.
Iat-o: frunza palida, sihastra,
se alinta seara sub fereastra;
linge glezna pietrelor; deschide
nise oarbe, stresini si firide,
pantece de noi cariatide
si suind cu soarele pe dungi
misca brate gingase, prelungi.
Nu e fulger ,grindina sau ploaie
care s-o opreasca din urcus;
trupul fin si desirat se-ndoaie
lunecand pe muchii, jucausi.
Dale albe, mohorate gresii,
reci vitralii scaparand ca pesti
-aspre,geometrice obsesii –
se inchid sub pasii ei lupesti
si se fac mai netede – sa cada
frunza care bajbaie-n arcada.
Vantul cu ocari, razand de ea,
ii astupa cea din urma stea.
Toate sunt zadarnice. Atrasa
de cuvantul care i s-a spus,
iedera se catara pe casa
intinzandu-si valul de mireasa,
leganat si verde, pana sus.
O, dac-ar scurma prin tencuiala
strabatand-o, dac-ar da navala,
si-ar gasi iubitul in iatac ?
Zidurile stiu, fara-ndoiala.
Zidurile o sustin – si tac…
Iedera indragostita
angi08.wordpress.com 